Despre educatie

 

M-as intoarce in Romania…pentru ca acolo am invatat lucruri pe care nu le poti invata la scoala nicaieri…

…dar…aici am invatat ce inseamna sa fii educat.

As vrea sa va povestesc de cat de impresionati au fost Americanii de nivelul meu de educatie si ce bine mi-au prins anii de toceala din Romania. As vrea sa va spun ca acele cadre didactice sub ochii carora am crescut reprezinta un motiv pentru care m-as intoarce in Romania. As vrea sa va spun ca imi doresc sa-mi cresc copilul in Romania pentru ca nicaieri nu poate fi educat ca acolo. Dar din pacate, nu pot!

Pana sa ma mut in State am trait cu impresia ca scoala nu era de mine. Am descoperit chiulitul devreme si metode sa imi motivez absentele fara sa dau prea mult de gandit. Scoala era un loc de intalnire si socializare dar rareori un loc unde ma duceam cu placerea de a invata. Cu toate astea, invatam cat puteam singura din manualele alea cu foile gri, cu poze putine, si texte menite parca sa te plictiseasca si de cele mai multe ori invatam pe ultima suta de metri. La unele subiecte impuscam cate un sapte si saream in sus de bucurie, convinsa ca atat ma ducea capul. De-a lungul timpului s-a dovedit un lucru complet eronat! Nu numai ca imi place sa invat, sa citesc, sa gandesc dar imi place sa le explic si altora ce stiu eu, sa ascult ce stiu ei si sa discutam. E adevarat ca lucrurile astea nu trebuie facute neaparat in cadrul unei scoli, dar ar fi ideal.

Da, Americanii au fost, pentru scurt timp, impresionati ca stiam deja teoria lu’ Pitagora de vreo patru ani cand m-am inscris aici in clasa a zecea. Dar asta nu m-a deosebit in nici un fel de colegii mei, care o invatau atunci, pentru ca nu erau mai putin destepti…si mai important…nu pareau asa stresati ca noi, asa speriati de momentul cand intra profu’ in clasa, de extemporale, si de momentul cand erai scos la tabla. De altfel, nu am fost scoasa la tabla NICIODATA pentru ca aici, aceasta metoda este vazuta ca un mod de a inhiba copilul, nu de a evalua ce stie. Si multi dintre noi, in Romania, stiam lectia cand eram scosi deodata la tabla, priviti deja ca niste incompetenti in timp ce ne taraiam picioarele spre fata clasei, blestemandu-ne zilele. Ajungeam acolo si nici nu mai stiam cine era Stefan cel Mare cu toate ca jucam prinsa prin parc in jurul statuii si aveam anii de nastere si deces ciopliti in memorie. In clasa a saptea doamna profesoara de istorie m-a facut de ras in fata clasei pentru mediocritatea mea. Acum vreo doi ani am vazut-o pe strada in Piatra Neamt si, pentru o secunda, mi-am dorit sa o opresc si sa ii explic cum am terminat facultatea de istorie magna cum laude si bursa. Sau ca am fost acceptata la doctorat in programul de istorie si antropologie, tot cu bursa, la una dintre cele mai prestigioase universitati din America.

Dar cea mai traumatizanta experienta a fost interactiunea mea cu domnul profesor de fizica in clasa a noua. Mi-a placut fizica de la inceput si primul profesor pe care l-am avut in generala chiar a incercat sa ma convinga sa ma duc la olimpiada. Cand am intrat la Liceul Petru Rares in 1998 deja auzisem de ce ma astepta la ora de fizica. Colegii mai mari ne spusesera deja ca trebuia sa ne prindem parul, sa ne imbracam „decent,” sa ne bagam camasile il pantaloni, etc. La prima ora, a venit acest profesor frustrat si dezechilibrat mental si ne-a enumerat regulile. Ne-a explicat cate foi trebuia sa avem liniate inainte de a incepe ora si la cate patratele trebuia sa fie trasa linia…ne-a comunicat ca generatia noastra era alcatuita din niste „curve” si „badarani” si ca o sa ajungem ca fosta lui eleva, Mihaela Radulescu, care a ajuns sa faca nu stiu ce la Bucuresti sa devina faimoasa. Cred ca ramasese putin marcat de succesul ei. Am facut greseala sa vreau o schimbare in viata mea si coincidenta a facut ca m-am tuns scurt dupa aceasta clasa plina de informatii utile. Domnul profesor nu a apreciat gestul si chiar a luat-o personal asa ca i-am cazut „draga.” Am terminat anul cu media 2 si el aflase deja ca urma sa ma mut in State asa ca mi-a comunicat ca daca nu fac pregatire cu el in vara ma lasa repetenta….da da REPETENTA cu toate ca fizica ajunsese sa fie singurul subiect la care mai invatam, pregatita sa fiu scoasa la tabla. Si acum mi-aduc aminte nasul lui ascutit si ranjetul lui de joker cu care imi spunea „2 treci la loc” dupa ce rezolvam problemele corect la tabla. Familia mea a considerat ca nu merita investitia de 300 de dolari…si bine au facut.

Nu vreau sa sugerez ca toate cadrele didactice din Romania sunt asa. Cunosc educatori si profesori care traiesc pentru „copiii lor” de la scoala si care fac sacrificii enorme sa le predea cat mai frumos si mai bine. Dar din pacate sunt putini iar eu, si multi dintre noi, nu am avut norocul sa ii avem in fata clasei. Din zecile de profesori si educatori pe care i-am avut in Romania merita mentionati…doar doi. Domnul profesor Jenica Niculita cu care am facut limba romana la scoala generala, si domnul profesor Lucian Iordachescu care ne-a predat teoria literaturii la liceu. Caractere complet diferite care mi-au influentat viata in nenumarate feluri, lor le multumesc ca pot scrie acest blog in limba romana, pentru ca imi place sa citesc, pentru ca vreau sa ma exprim in feluri in care pot fi inteleasa.

Pe de alta parte, din zecile de profesori care mi-au predat aici merita mentionati TOTI pentru cum s-au implicat in vietile fiecaruia dintre noi, pentru ca atunci cand atipeam la unele ore nu trageau concluzii pripite si ma intrebau daca totul e ok acasa, daca lucrez prea mult la farmacie si cum m-ar putea ajuta. Pentru ca mi-au explicat pas cu pas cum sa aplic la facultate si la burse, cum sa ies in evidenta din miile de alti elevi la fel de buni ca mine, pentru ca mi-au scris scrisori de recomandare personalizate dand de inteles ca ma cunosc nu numai ca eleva dar si ca persoana, pentru ca ne-au oferit oportunitati extracuriculare unde am invatat sa lucram in echipa din primii ani de liceu, pentru ca nu au ras de mine cand nu am stiut sa fac bulinute in grila de extemporal pentru ca nu vazusem asa ceva in viata mea, pentru ca ne-au aratat importanta voluntariatului pentru comunitatea noastra si sanatatea noastra psihica, pentru ca ne-au invatat sa structuram un argument si ne-au facut sa intelegem ca plagiatura este mult mai rusinoasa decat modul nostru simplu de a scrie un referat, pentru ca m-au incurajat sa pun intrebari fara sa-mi fie frica ca vor exista cine stie ce consecinte, pentru ca mi-au spus ca pot fi ce vreau in viata si pentru ca au facut toate astea cu un salariu MINIM PE ECONOMIE si fara siguranta ca vor avea de munca semestrul urmator.

Si vreau sa intelegeti ca educatorii si profesorii de generala si liceu sunt incredibil de prost platiti in America si spre deosebire de angajatii la fast food-uri, ei nu au siguranta locului de munca. Acesti oameni sunt cadre didactice pentru ca intr-adevar asta isi doresc si la asta sunt buni. Fericirea elevilor ii motiveaza…nu disperarea si frica din ochii lor. Pe langa toate astea, fara sa intru in prea multe detalii despre cum sunt distribuiti banii in sistemul educational, liceul la care am nimerit eu era printre cele mai sarace din zona. In timp ce la alte licee se invata informatica, noi invatam cum sa scriem pe tastatura pe masini vechi de scris si totusi ni se spunea ca lumea e la picioarele noastre. Poate exista si profesori nebuni…dar eu inca nu am intalnit unul…nici macar povesti de la altii n-am auzit.

Cu fiecare vizita in Romania vad copii destepti care nu inteleg valoarea scolii, vad adolescenti la fel de destepti dar demoralizati si deprimati, vad tineri inteligenti, absolventi de facultate care nu isi gasesc de lucru in domeniu….si de multe ori nu sunt motivati sa o faca pentru ca si-au ales domeniul ala fara sa stie ce reprezinta cu adevarat. Cand m-am inscris la facultate aici credeam ca vreau sa fiu farmacista…pentru ca vazusem eu la munca ca farmacistii nostri nu faceau mare lucru dar luau o gramada de bani. Mentalitatea asta mi s-a inradacinat adanc in creieras din Romania „cauta munca putina si plata mare, imi spuneam.” Nici nu mi-a trecut prin cap ca as putea face ce-mi place pentru la fel, sau chiar mai multi bani. Si chiar daca as fi platita mai putin, Doamne ce mare e satisfactia cand faci ce-ti place!!!

Si sistemul la facultate era facut pentru oameni ca mine pentru ca ne obliga sa luam clase din toate domeniile ca sa ne expuna la cat mai mult, dar asta cand ajunsesem deja la un nivel de maturitate unde puteam decide daca imi place sau nu ceva cu adevarat. Aveam optiunea sa renunt la o clasa daca consideram ca nu e pentru mine si sa aleg altceva. Aveau si tutori disponibili in orice departament ca sa iti dai seama daca e doar un semestru prost pentru tine sau daca chiar nu te atrage chimia organica cum ai crezut. Si daca aflai ca istoria iti place mai mult, aveai optiunea sa iti schimbi specializarea. Ca sa nu mai zic ca aveam oportunitatea sa ne alegem un proiect de cercetare la care lucra un profesor si sa-l ajutam la modul cel mai banal dar invatand astfel ce inseamna sa fii cercetator. Avem un centru de cariere si dezvoltare profesionala unde inveti sa iti faci un curriculum vitae si sa scrii o scrisoare de intentie exceptionala. Avem centru de psihiatrie daca viata ti se pare intr-o zi prea grea si ai nevoie sa vorbesti cu cineva care sa-ti spuna ca nu esti nebun si nu esti singurul care se simte asa. Asa educi un om…adresezi fiecare aspect din viata lui…Dar toate astea costa bani! De unde atatea fonduri? Poate va veti minuna cand va voi spune ca vorbesc aici de o institutie de stat. Dar asta inseamna doar ca primesc o mica subventie de la stat in schimbul careia institutia isi asuma niste responsabilitati iar restul MILIARDELOR pe care le investesc in studenti si profesori, in laboratoare si biblioteci, in asociatii culturale si ateliere vin de la….donatori…fosti studenti ai universitatii. Chiar as vrea sa stiu cati dintre voi sunteti atat de multumiti cu experienta voastra in facultate incat a-ti face donatii institutiei. Si chiar as vrea sa stiu daca este posibil lucrul asta in Romania pentru ca nu am habar. Nu ma refer aici la sume mari ci la sume mici de la mii de fosti studenti.

De ce acceptam in Romania sa ni se spuna ca fetita noastra jucausa nu poate mai mult? De ce nu ascultam de copiii nostri atunci cand ne spun ca profesorul nu isi face meseria? De ce trec generatii prin fata unor profesori catalogati nebuni fara sa faca nimeni nimic? De ce acceptam sa cumparam examene si lucrari de licenta? De ce am incetat sa credem in valoarea educatiei si de ce nu construim un viitor mai bun pentru copiii nostri? Am mostenit un sistem care producea maistri si muncitori, doctori si asistente, ingineri si mecanici care la sfarsitul carierei de elev sau student, aveau de munca. Daca Romania s-a schimbat de ce am ramas intepeniti aici? Sau poate avem impresia ca totul se schimba mult prea repede sa mai anticipam meseriile de maine…?!

Oricum concluzia mea este ca sistemul educational din Romania este defect si raspunsul nu este sa plecam toti de acolo. Eu chiar m-as intoarce sa fac ceva in privinta asta…dar aud zvonuri ca „nu se poate,” „trebuie sa stii persoanele potrivite,” „trebuie sa dai spaga.” Sa dau spaga sa ma implic? hahahaha vorbim noi si despre spaga in alta postare.

Sistemul POATE FI si TREBUIE reparat daca vrem sa construim o societate mai buna….de acolo incepe TOT…doar ca ne trebuie si putina VOINTA.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: