Despre TAROM (Transporturi Anapoda ROManesti)

M-as intoarce in Romania …

…dar nu cu TAROM

“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!” zicea Ionel.

Uite’asa imi salta si mie inima cand ma gandesc la malul Bistritei si la releul de pe Pietricica care mi-a vegheat copilaria. Si cand sunt „acasa” am un sentiment dintr-ala ca nimeni si nimic nu-mi poate frange spiritul, oricat de mult ar incerca. Acolo ma intorc sa ma reincarc, sa zambesc cu toate celulele din mine, sa ma invalui in cele mai profunde imbratisari. Acolo muntii imi daruiesc din maretia lor! Acolo realizezi cât de important ești pentru cei ce nu și-au găsit menirea in viață și te minunezi de natura ta exotică in ochii celor cu mintea îngrădită de Carpați. Acolo, dintr-un motiv misterios sau altul, ești încă acasă.

Datorita unor probleme tehnice, am plecat cu doua ore intarziere din Detroit, am pierdut conexiunea la Paris si am ajuns „acasa” mult mai tarziu decat trebuia… dar am pus piciorul in Piatra Neamt si s-a cutremurat pamantul…la propriu…nu la figurat. Deodată orele nedormite se risipesc in râsete și amintiri, in schimburi de cadouri simple și dăruite din suflet, in planuri peste planuri peste planuri pentru care nu sunt niciodată destule ore’n zi. Doar mai târziu realizezi ca spiritul tău obosit dar încă pozitiv se datorează și faptului ca Delta și AirFrance și-au făcut datoria cum se cuvine. Nu ai dat telefoane, nu ai cumpărat alte bilete, nu ti-ai dat ultimii nervi in fața unui ghișeu amărât. Așa că mai e loc de vreo doua peripeții clasic Românești.

Plec spre București atasata de ochii curioși și fascinați ai fetiței mele de cinci ani. I-am promis ca mergem cu trenul. Pentru prima data luam bilete la clasa I gandindu’ma…nah cu copilu, poate alt confort. Pe naiba! Fara prize, fara caldura, scaune vechi, uzate si murdare…dar undeva pe sub straturile de praf aveai senzatia ca vagonul fusese odata menit sa serveasca claselor inalte. Poate catifeaua visinie iti dadea un sentiment mai roial sau poate draperiile elegante. Din când in când, deslușești vocea controlorilor care explica celor de la clasa a IIa ca nu au voie in vagonul nostru mirific… probabil sa nu râdă de noi ca am dat și bani. La întoarcere ne vine mintea la cap. La clasa aIIa avem și masa, și caldura, și internet, și priza…lux.

Trec zilele in fuga si ne pornim iar spre București. De data asta cu mașina, cu bagaje, cu mai multe amintiri, cu pasaportul in buzunar și cu vreo patru ore mai devreme ca se anunța viscol și ninsoare. Toate bune și frumoase pana la Ramnicu Sărat. Copilul doarme. Vizibilitate redusă… la vreo trei metri. Șoseaua „naționala” cu doua benzi complet întunecată. Trafic intens. Un șofer de tir in fata noastră realizează ca nu merita efortul și ce-i da lui prin cap? Sa se întoarcă in Ramnic. Uite așa rămâne domnu’ blocat cu remorca de-a curmezisul șoselei. Traficul se blochează pe ambele sensuri. Poliția locală realizează ca e prea mare efortul sa dirijeze circulația in mijlocul sărbătorilor de iarna. Deodată codul galben se transforma in roșu și circulația e oprită.

Urmează patru ore de telefoane la TAROM și la aeroport. La TAROM nu raspunde nimeni la cele 7 numere de telefon pt relații cu clienții. La aeroport mi se spune ca se zboară normal și ca tre’ sa sun la TAROM. Așa ca sun și sun și sun… la 9:18, cu trei minute după ce zborul nostru a decolat îmi raspunde o voce plictisita care îmi da de știre ca am fost „no show” și ca n-au ce face pt noi. „Ar fi trebuit sa sunați mai devreme” „Trebuia sa veniți cu o zi înainte la București. S-a anunțat cod galben” „Trebuie sa cumpărați alte bilete” „aaaaa da’ e scump. Și nici nu știu dacă avem. Aaaaaa da nu știu” „la TAROM nu avem relații cu clienții 24 din 24” zice vocea. Mi-aduc aminte deodată ca sunt in România; buda din spatele benzinăriei încă nu ma convinsese. Ii mulțumesc frumos domnișoarei voci și ii comunic ca o sa cumpăr alte bilete, dar cu Lufthansa.
Patru ore mai târziu șoseaua rămâne blocată și noi ne urcam intr-un tren aglomerat unde ne îngrămădim pe un loc pana la București. Din când in când ne oprim. O doamnă cu ecuson își plimba hotărât mirosul de birocrație dintr-un capăt  al trenului in celălalt. Din când in când latră la câte un călător care îndrăznește sa întrebe de soarta noastră. Ajungem la București unde ne lăsam pescuite cu generozitate de un prieten. Alte amintiri, alte îmbrățișări, alte motive sa te simți acasă. A doua zi lăsam totul in urma și ne îmbarcăm in aeronava Lufthansa mai ușoare cu $2700.

Îmi trag sufletul, îmi reintru in rutina si încep. Scriu plângeri peste plângeri. Intr-un final primesc un mesaj sec:


Semnat TAROM. Zâmbesc! Corporația mi-a scris fără regrete dar cu respect. Ii mulțumesc și contactez „agenția emitenta”. Îmi spun ca au contactat compania aeriana (TAROM) și așteaptă răspuns. După trei luni, o doamna îmi explica cât de mult regreta ca TAROM nu a aprobat cererea. Se semnează cu numele ei ca, vorba aia, exista. Nedumerită, ii trimit mesajul de la TAROM. Ea îmi mulțumește și le scrie din nou.

Acum mai așteptăm oleaca…

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: