Despre frica de moarte la 8 ani

M-aș întoarce în România pentru că prețul unei vieți confortabile n-ar trebui să fie nicodată frica de moarte a copilului tău de 8 ani!

O joi oarecare, la muncă, printre întâlniri și mailuri repezite se strecoară un email de la școala copilului. O simplă avertizare spre a nu ne impacienta cand ne vor povesti cei mici despre peripețiile lor de azi. Un coleg de clasa ar fi adus la școală un pistol cu gloanțe de spumă. Ceilalți colegi ar fi reacționat conform instructajului deja mult prea familiar in S.U.A., administrația scolii ar fi luat și ea măsurile potrivite: totul rezolvat. Bun! Notat! Răsuflu ușurată și îmi spun că „De fapt, nu s-a intamplat nimic!” și îmi continui ziua de muncă.

Vine și sfârșitul zilei, o prietena imi scrie să ne întalnim la un eveniment cu copiii și fug repede să iau copilul de la școală. Toate bune si frumoase, asta mică iși culege lucrurile aruncate pe jos „ca la Americani” și aleargă spre mașină bucuroasă că nu mergem direct acasă. Eu? Am uitat de mailul domnului invătător de când am intrat în urmatoarea ședintă din zi. Ne instalăm pe scaunele de catifea roșie în sala de evenimente și îmi sună telefonul. Directorul scolii, cu o voce extra empatica mă intreabă daca am avut ocazia să vorbesc cu fetița mea despre cele întamplate. Aflu că nu doar fusese direct implicată, ci și faptul că ea fusese „curajoasa” care ar fi inștiințat învățătorul de existența pistolului. Domnul director, mandru de ea, ar vrea să ne întâlnim să vorbim despre situație.

Cu vocea ei de 8 ani care ascunde o maturitate înspăimântătoare uneori, îmi spune: „Azi am crezut că o sa mor la școală! Cutarescu a adus un pistol cu gloanțe de spumă la școală și mi l-a aratat în ghiozdan. Mi-a zis că e adevarat și că a omorât oameni cu el. Eu nu l-am crezut prima dată dar a început să îl scoată pe ascuns și să îl îndrepte spre colegi. Lui A. i l-a pus direct în ochi. Era verde închis. Atunci am crezut că e adevarat. Mama, te iubesc, să știi!”

Mi-a zis de multe ori azi că mă iubește; mai mult decât deobicei și fără să ceară înghețată sau ipad după.

Mă întreb care aspect sau confort al vieții în America merită frica de moarte la 8 ani. Nu oriunde! LA ȘCOALĂ. Acolo unde am dus-o cu mașina, unde era deja „in siguranța” clasei, cu învățătorul la ușă salutând zâmbind ultimii copii ce se grăbeau să intre inainte să se sune. Ce confort al vieții ar mai avea rost în ziua când emailul ăla de la școală nu ar mai putea fi ignorat cu atâta ușurință? Când gloanțele nu ar mai fi de spumă?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: