Despre mine…

1059306_10151507609157894_1775953820_n M-am nascut in 1983 in Piatra Neamt unde mi-am petrecut copilaria si primii ani de adolescenta. In 1999 m-am mutat, prin loteria vizelor, in Statele Unite. Am aterizat pe aeroportul din Detroit plina de sentimente contradictorii…eram gata de o aventura si doream sa fug de unele caracteristici ale societatii Romane; aveam nevoie de o schimbare. In acelasi timp, imi lasasem prieteni, rude apropiate si locul cel mai familiar mie la mii de kilometri distanta. Nu cred ca m-am gandit vreo secunda inainte sa plec la lucrul asta…distanta pe care urma sa o parcurg si schimbarile care ma asteptau erau mult prea greu de inteles…

La inceput a fost greu…si asta e realitatea in cazurile celor mai multi imigranti…Vroiam sa ma intorc acasa dar nu mai era posibil din multe puncte de vedere. Romanii din jurul nostru ne spuneau ca totul se va schimba…ca ne vom intalni peste 10 ani…si totul va fi foarte diferit.

Ei bine, au trecut 15…din multe privinte povestea mea e una de succes…Am terminat liceul, universitatea, am continuat cu un doctorat …am colegi minunati, am cunoscut oameni deosebiti, si am invatat lucruri pe care, din pacate, nu le-as fi invatat niciodata in Romania. Am un copil sanatos, locuim intr-un oras cochetel si linistit, si nu ne putem plange de situatia noastra financiara.

Si totusi…dupa mai mult de 15 ani…spre deosebire de toti Romanii pe care ii cunosc personal aici (cu vreo doua exceptii) dorinta de a ma intoarce „acasa” nu m-a lasat o clipa…Fiecare alegere pe care am facut-o din 1999 si pana acum a fost privind in viitor spre posibilitatea ca ma voi intoarce in Romania. Cu fiecare banut strans am facut o alegere constienta sa vizitez Romania cand puteam merge oriunde in lume… si nu am nici un regret. Dar nu pot sa nu ma intreb de ce atitudinea mea despre subiectul asta este complet diferita de a celor ca mine sau apropiati mie de ambele parti ale oceanului. Si mai important…intrebarea care mi se pune cel mai des…”Daca tot iti place asa tare in Romania, de ce nu te muti inapoi?”

Mai multe despre mine aici

6 gânduri despre „Despre mine…

Adăugă-le pe ale tale

  1. Buna,
    Numele meu este Florentina si sunt psiholog. Am fost si eu emigrant si m-am intors acasa. Daca ai nevoie de mine in vreun proiect de sustinere a femeilor sau copiilor am pregatirea necesara.
    Impreuna reusim mai bine
    Flor

    1. Buna Florentina si multumesc pentru comentariu. Din pacate, eu nu locuiesc in Romania si din experienta mea, e greu sa faci proiecte de-afara fara o structura puternica in Romania dar ma voi gandi serios la oferta ta. O zi buna!

  2. Buna,

    Si eu sunt in diaspora, ajunsa dintr-o intamplare, si ramasa dintr-o alta; nu am avut niciodata intentia sa plec, inainte sa plec, si nici sa raman, dupa ce am ramas. Si viata s-a intamplat, lucrurile s-au inlantuit, au trecut 8 ani, am inceput sa zambesc altfel, sa uit semintele si micii pe gratar, sa visez in alta limba. Doar rugaciunea nu o pot face altfel decat in romana. N’am spus niciodata „te iubesc” cuiva, am spus doar „je t’aime”, ceea ce imi suna ca o gluma. Mi s’a diluat romanismul intr-o alta cultura in care ma scald fara a adera complet la ea. Sunt prinsa intre 2 limbi, 2 culturi, 2 vieti. Dar imi place sa visez la romania imaginarului meu, o compilatie de amintiri din orele de istorie, din literatura pasoptista si reverie estica; si sunt sistematic socata cand ma intorc pe spatiul geografic a ceea ce ar trebui sa fie ” tara mea”, si in care ma simt ca o intrusa. Si ma intorc cu obrazul rosu de la palmele primite, si imi ling ranile spunandu’mi ca totul e o chestie de psihologie umana, ca, de fapt, dorinta mea de a ma intoarce provine dintr’o nevoie fundamentala a oricrei fiinte umane de apartenenta la un grup; e neurobiologic, somatic, animalic; ca noua mea tara si cultura, in care sunt perfect integrata in exterior, nu isi gasesc in totalitate ecou in structura mea de roman, structura care, totusi, se sublimeaza pe zi ce trece, si devine o noua culoare, necorespunzand niciunei dintre cele 2 culturi; ca eu consitui o tara de una singura, cu un singur cetatean, diferit de celelalte tari. Sunt o insula, si am formele mele speciale de relief, si fauna si flora proprie, si in care nici macar omul cu care impart patul nu poate patrunde…
    .. si in ciuda acestor lucruri, urmaresc stirile din tara, si astept schimbarea care sa imi permita sa ma intorc…desi, iarasi, stiu ca nu o voi putea face…

    1. Superb scris! Nici nu îmi imaginez o modalitate mai frumoasa si mai eficientă pentru a descrie aceste sentimente. Se pare ca nu sunt singura…dar nu stiu daca e neaparat un lucru bun.

  3. Am citit despre tine.Foarte frumos si toata lauda pentru ce ai realizat.Dar ma indoiesc de capacitatea ta de a face diferenta intre SUA si Romania.Sa ceri ca in Romania sa gasesti ceva ideal este o utopie.Parerea mea sincera…sa fii fericita acolo unde esti…sa nu mai calci niciodata in Romania.Stii de ce ?sa nu te murdaresti de ceea ce vezi!oameni care nu au nicio vina ca s-au nascut aici si poate nu au norocul tau.Daca ar putea ar pleca cu totii!Crede-ma !!!Putin respect pentru oameni, in general.

    1. Dragă domn/doamnă, nu sunteți în măsură să vorbiți nici despre capacitățile mele și nici despre ce am trăit personal la spitalul din Galați și cu atât mai puțin despre dreptul meu de a mă întoarce in România. Sunt sute de oameni respectuoși cu care lucrez si care își dedică viața sa schimbe puțin câte puțin România. Eu nu vin acasa în vizita ci pentru ca am convins nenumărate fundații și programe de aici că poveștile romanilor trebuie auzite. Indignarea mea vine pentru că am adus in tară mii si mii de dolari, pentru ca am ales sa îmi nasc copilul in România si nu in America, pentru ca am venit VOLUNTAR in România in loc sa-mi iau o vacanța 12 ani de zile, pentru ca stiu sa vorbesc cu dumneavoastră si corect românește, si pentru ca locul MEU este in România nu a celor de la spitalul din Galați. Eu nu vorbesc in numele celor plecați ci in numele celor care nu au vrut sa plece, ca bunica mea! Nu, nu ar pleca toți, si tocmai de aceea merita respectul cuvenit atunci când boala ii aduce la un spital din orașul unde plătesc taxe. Același lucru vi-l cer eu dumneavoastră, puțin respect pentru oameni, in general!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: